În ajun de Revelion, angajații grupului de companii Art Soft au făcut o vizită de afaceri în țara vecină România. La 14 decembrie 2017, împreună cu colegii din Moldova și România, reprezentanții Art Soft au participat la întrunirile cu antreprenori români în orașul Galați de pe Dunăre.

Această călătorie a fost precedată de un seminar în noiembrie la Chișinău, unde reprezentanților mai multor companii moldovenești din domeniul cerealelor și transportului le-au fost prezentate produsele software din complexul „Art:Port” – „Art:Siloz”„Art:Terminal de cereale”„Art:Transport auto”, precum și soluțiile software ale partenerilor noștri din Moldova (grupul de companii Account Timbal (https://1cmd.md/)). Unele rapoarte au fost prezentate de la tribuna seminarului, altele de la distanță prin SKYPE. Prezentările produselor noastre au trezit interes și am avut parte de o bună experiență în desfășurarea de întruniri internaționale – necesitatea de a înțelege și a cunoaște particularitățile contabilității naționale, formele de listare, rapoartele și business-procesele locale. În cadrul negocierilor comune a fost realizată interacțiunea mai multor parteneri din diferite țări.

Un început atât de bun ne-a inspirat un oarecare optimism. La Chișinău s-a luat decizia comună de a nu amâna dezvoltarea cooperării și de a face o vizită comună în România în decembrie.

Astfel, la 14 decembrie, s-au convenit două întâlniri: cu Camera de Comerț și Industrie din Galați (oraș înfrățit cu Nikolaev) și una dintre marile companii de transport din România.

Aici vom remarca faptul că la dificultățile întrunirii anterioare de la Chișinău s-au adăugat încă două dificultăți – bariera lingvistică (deoarece la Chișinău limba de cuminicare a fost rusă, iar la Galați – româna) și lipsa de informații despre particularitățile contabilității potențialilor clienți din industria transporturilor și cerealelor.

Cu ajutorul partenerilor din România au fost rezolvate cele mai importante sarcini:

  • negocierile preliminare privind organizarea întrunirii;
  • traducerea prezentărilor tuturor rapoartelor în limba română;
  • traducere simultană în timpul prezentărilor și negocierilor.

Întâlnirea cu CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ GALAȚI și compania „Tehnopol Galați” a fost organizată cu ajutorul CCI a Regiunii Nikolaev, a cărei membru societatea noastră „Art Soft” S.R.L. este de peste 10 ani.

„Profitând de această ocazie, aș dori să mulțumesc Președintelui CCIR, domnului I. Katvalyuk, precum și domnilor V. Matveev și A. Savitsky pentru participarea activă la pregătirea întâlnirii. În una din subdiviziunile Camerei de Comerț și Industrie Galați – compania „Tehnopol Galați” – domnul Laurențiu Drașovean a vorbit despre activitățile business-incubatorului „Tehnopol Galați”, proiecte și planuri, și ne-a invitat, de asemenea, să participăm la viitoarea conferință „International Black Sea Club” în octombrie 2018.

Pe scurt despre a doua întâlnire. Demonstrația produselor „Art:Operator portuar” și «„Art:Terminal de cereale”  a stârnit un profund interes al publicului și a relevat un avantaj semnificativ al nivelului de automatizare al utilizatorilor complexului „Art:Port” în comparație cu colegii lor din România.

Desigur, ar fi naiv să ne așteptăm ca chiar prima întrunire să aibă ca rezultat niște acorduri specifice, dar în ceea ce privește informațiile, întâlnirile au fost reciproc utile tuturor participanților.

Avantajele incontestabile ale întrunirii:

  • dezvoltarea experienței pozitive a prezentărilor în fața publicului vorbitor de limbă străină;
  • primirea unui feedback prețios cu privire la aplicabilitatea produselor software „Art:Port” pentru funcțiile de gestiune managerială și contabilă în alte țări;
  • înțelegerea necesității de a accelera în mod activ localizarea produselor „Art:Port”, atât în direcția traducerii interfețelor și formelor de listare în engleză, cât și în direcția „delocalizării” elementelor programului concepute numai pentru particularitățile gestiunii ucrainene.

Sperăm să dezvoltăm cât mai pe larg relațiile cu partenerii din afara Ucrainei.